”Make music, not war”: muzica unește oamenii mai bine decât politica

”Make music, not war”: muzica unește oamenii mai bine decât politica

În timp ce Rusia declară și dă curs războiului, devenind una dintre cele mai detestate națiuni din lume, ucrainenii folosesc muzica pentru a-și exprima nemulțumirea privind acțiunile liderului sovietic.

În dimineața zilei de 24 februarie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat o invazie la scară largă asupra teritoriul Ucrainei. Atacuri au avut loc în întreaga țară, inclusiv în capitala Kiev. Liderii mondiali au condamnat mișcarea și mai multe țări au promis deja (și au aplicat) sancțiuni semnificative împotriva Rusiei.

În seara dinaintea invaziei, cetățenii ucraineni s-au adunat în piața orașului Kramatorsk din estul Ucrainei și au cântat imnul național. Pe Twitter au apărut, de asemenea, înregistrări video cu cetățeni din Polonia și Rusia care cântă pentru a-și arăta solidaritatea prin muzică.

Proteste au loc în întreaga lume. În Marea Britanie, protestele au loc în fața reședinței premierului britanic, pe Downing Street. La protest s-a alăturat baritonul ucrainean Iuriy Yurchuk, care a apărut recent în Tosca la Royal Opera House din Londra.

Proteste au loc și în SUA, iar unele s-au mutat chiar în sala de concerte. Dirijorul rus, Valery Gergiev, urma să dirijeze Orchestra Filarmonicii din Viena pentru trei spectacole la Carnegie Hall, în New York, în zilele de 26 și 27 februarie. Cu toate acestea, apariția sa a fost contestată de mai multe ori din cauza legăturilor strânse ale dirijorului cu președintele rus.

Criticii au fost îngrijorați de faptul că aplauzele pentru Gergiev la Carnegie Hall în weekend ar putea fi primite la Moscova ca aplauze pentru Putin. În 2014, dirijorul a acordat un interviu pro-Putin, justificând intervenția anterioară a președintelui rus în Ucraina, iar criticii sugerează că este probabil ca poziția muzicianului să nu se fi schimbat. La sfârșitul zilei de 24 februarie, s-a anunțat că, din cauza „evenimentelor mondiale recente”, Gergiev va fi înlocuit de dirijorul canadian Yannick Nézet-Séguin.

În altă parte, în lumea muzicii, la o zi după ce Rusia a invadat Ucraina, comitetul de organizare al Eurovision a făcut o declarație prin care a interzis Rusiei să participe la competiție, deoarece includerea lor ar putea discredita competiția „în lumina crizei fără precedent din Ucraina”.

Cu toate acestea, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune a declarat că rămâne dedicată „protejării valorilor unei competiții culturale care promovează schimbul și înțelegerea internațională, aduce publicul împreună, celebrează diversitatea prin muzică și unește Europa pe o singură scenă”.

Muzicieni pop atât din Ucraina, cât și din Rusia, condamnă, de asemenea, în mod public, invazia președintelui Putin în Ucraina pe canalele lor personale de socializare.

Muzica din Ucraina a ajutat țara să își afirme propria identitate culturală, o identitate care se confruntă acum cu deciziile unor lideri și politicieni sociopați. Luni, 21 februarie, liderul de la Kremlin a declarat că „Ucraina modernă a fost creată în totalitate de Rusia”, într-un discurs televizat la televiziunea de stat.

Unii artiști ucraineni au făcut un boicot cultural al Rusiei, pentru a demonstra că nu este așa. Din ce în ce mai mulți artiști aleg să cânte în ucraineană în locul limbii ruse și să își îmbrățișeze propriile stiluri muzicale.

Credit foto: https://streetartutopia.com/2021/11/24/make-music-not-war/

Publicitate
Setări confidențialitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s